Cartușul de Kent – Pașaportul Neoficial al Comunismului

În România anilor ’80, când rafturile goale erau un peisaj obișnuit, iar „pilele” erau mai valoroase decât banii, exista un obiect mai puternic decât o diplomă, un permis de muncă sau o recomandare de partid: cartușul de Kent.

Nu era doar un pachet de țigări. Era monedă de schimb. Era ușa deschisă în spitale, în magazine, în birourile autorităților. Era „șpaga fină” cu ambalaj occidental. Fumător sau nu, dacă aveai un cartuș de Kent, aveai acces. La orice.

„Ai Kent?” devenise o întrebare care cântărea mai mult decât orice act oficial. Cu un singur cartuș puteai obține:

• o internare decentă într-un spital
• un televizor „color” pe sub mână
• o viză mai rapidă
• sau măcar un zâmbet de la vreun funcționar obosit

Țigările Kent ajunseseră un simbol al influenței, al statutului. Se aduceau „pe sub mână”, din Duty-Free, de la TIR-iști sau piloți, și se păstrau ca aurul. Erau fine, elegante, occidentale. Mirosul lor aducea un pic de Vest într-o Românie cu Estul încruntat.

Pentru cei care nu au trăit vremurile, pare incredibil. Dar da – un cartuș de țigări putea „unge roțile” vieții mai bine decât orice altceva.