
Anii ’80 au fost o perioadă de austeritate profundă în România, iar raționalizarea combustibilului a fost una dintre cele mai vizibile și resimțite măsuri de restricție impuse populației.
Pentru a-și plăti datoriile externe și a reduce importurile, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu a redus drastic disponibilitatea resurselor, inclusiv a carburanților. Petrolul devenise un produs controlat și raționalizat, afectând toate sectoarele economice, dar și viața de zi cu zi a cetățenilor.
Pentru a limita consumul, populația primea lunar tichete sau bonuri de combustibil, cu care putea alimenta în stațiile PECO. Volumul alocat era foarte mic în raport cu nevoile reale, iar alimentarea fără tichete era imposibilă sau extrem de dificilă.
Pe lângă raționalizarea strictă a combustibilului, autoritățile au introdus și o restricție care a devenit emblematică pentru acea perioadă: circulația autoturismelor era permisă doar în anumite zile, în funcție de numărul de înmatriculare.
Astfel, mașinile cu numere de înmatriculare pare aveau voie să circule în zilele pare ale lunii, iar cele cu numere impare – în zilele impare. Această măsură reducea drastic traficul auto și implicit consumul de carburant, dar crea și un disconfort major pentru proprietari.
Pentru mulți, această regulă însemna adaptarea deplasărilor, folosirea mai multor mașini în familie (dacă existau) sau renunțarea la deplasările inutile. Transportul public devenea tot mai aglomerat, iar bicicletele și mersul pe jos erau alternative tot mai întâlnite.
Cozi lungi la stațiile PECO, limitări severe și restricții în trafic au afectat viața de zi cu zi a românilor, iar piața neagră a combustibilului a prosperat. Economia suferise din cauza dificultăților de transport, iar populația resimțea direct efectele austerității.
După 1990, odată cu căderea regimului comunist și liberalizarea pieței, raționalizarea a dispărut, iar circulația a revenit la normal.






